- Acasă
- Cărți
Cărți
Bătrânul - Gabriel Klimowicz
Viața lui Victor – născut în Basarabia din România Mare, în anii 1920, este un prilej de a descrie ultima 100 de ani din istoria zbuciumată a României. Victor trăiește evenimentele din perioada cumpliților ani ’40 – ‘41 (ruperea Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului Herței de România, ruperea Ardealului în urma dictatului de la Viena, cutremurul devastator, venirea legionarilor la putere, rebeliunea legionară, dictatura lui Antonescu). Personajul trece apoi prin războiul împotriva rușilor, războiul împotriva nemților, perioadele instaurării comunismului, interzicerea culturii autentice și a tradițiilor strămoșești, cooperativizarea sângeroasă, pușcăriile politice de la Pitești, Canal, Jilava, Aiud, anii de foamete, dictatura lui Ceaușescu. Urmează decembrie ’89, reabilitarea, capitalismul, democrația și viața unui bătrân de 100 de ani din vremea noastră.
Se desenează astfel treptat caracterul unui om foarte puternic, ale cărui eșecuri, izbânzi și suferințe sunt de fapt cele ale poporului român. 100 de ani de zbucium sufletesc și 100 de ani de istorie. La sfârșitul vieții, Victor se luptă cu neputințele bătrâneții, dar mai ales cu nerăbdarea, lipsa de atenție și de respect a celor din generația tânără.
În afară de toate acestea, este un roman despre drama celor bătrâni și singuri. Doar ei mai sunt conștienți de victoriile și suferințele vieții lor. Nimeni nu-i mai știe și nu-i mai înțelege așa cum au fost construiți din lovituri, bătălii și îndurări. Este drama celui conștient de sine, dar ignorat de lume pentru simplul motiv că e bătrân.
Parfumul epocilor și evoluția tehnologiilor – de la difuzorul unui singur program radio la plasmele smart cu sute de programe, de la telefonul cu manivelă la smartphone, de la trăsura cu cai la mașinile sofisticate de astăzi – au un loc privilegiat în descrierea cadrului în care se desfășoară trama romanului.
Gabriel Klimowicz